Skip to main content

Iată că a ajuns și acest an al Cafenelei Literare ”În roșu și negru” la final!

Pe parcursul acestuia  am fost fascinați de romane palpitante precum „Frankenstein” de Mary Shelly sau cel al lui George Orwell, „1984”, numai ca mai apoi sa ne emoționăm cu povestea de dragoste scrisă de Yoru Sumino, „I want to eat your pancreas”, iar la final să descoperim secretul macabru a celor șase tineri sclipitori de la Colegiul Hampden din „Istoria Secretă” de Donna Tart.

Cu ajutorul doamnei profesoare Steliana Brădescu, care ne-a susținut și ne-a fost alături tot timpul, am reușit să ne dezvoltăm și să internalizăm poveștile pagină cu pagină.

Ne-a onorat cu prezența și doamna profesoară Nicoleta Bădescu care ne-a împărtășit de fiecare dată gândurile sale în legătură cu cărțile aprofundate in cadrul cafenelei.

Astfel, cu ocazia încheierii unui alt an de cafenea literară, am organizat un eveniment festiv pentru a oferi membrilor clubului diplome și cărți care să valideze implicarea lor precum și un festin culinar a cărei gazdă primitoare ne-a fost, pentru al doilea an, prin amabilitatea doamnei manager Nicoleta Paninopol, Centru Cultural  Unesco “Mihai Eminescu”.

Ne revedem în toamnă cu noi aventuri și lumi ce așteaptă sa fie descoperite!

Material realizat de Daria Țâncu(a IX-a B) și Alexia Graure(a IX-a I)